woman talking through mobile phone while sitting on swivel armchair
Fantezii erotice scurte

Pasiune spontană și intensă

De aproape o săptămână eram in această delegație eu, șeful meu si o colegă de pe juridic. Prin natura deplasării știam că va fi mult de lucru și că vom fi epuizați dar se merita și contractul era unul bănos și asta avea să se reflecte și în bonusările noastre, iar atâta vreme cât nu e o regulă să fii epuizat la lucru e ok. Doar că în această deplasare am avut probleme adolesecentine. Nu știu exact dacă din cauza colegei sau alte cauze dar aveam o erecție care m-a chinuit în toate acele zile și nu a mers nicicum potolită. Făceam totuși dușuri reci dimineața și la prânz să mă mai potolesc și îmi aranjam de fiecare dată penisul în pantalon să nu se vadă sau să se vadă cât mai puțin.

Era vreme de pandemie, puțini oameni pe stradă, puțini oameni în birouri, puțini oameni în puținele localuri deschise și puțină activitate extraserviciu, puține locuri în care să mergi așa că toți am preferat să lucrăm mai mult ca să terminăm mai repede și să mergem acasă dar, oricât de mult ai lucra tot există seară și te întorci la hotel și nu prea ai ce face. Miercuri seara am încercat eu să scap de chinuitoarea problemă uitându-mă pe telefon la ceva filme de adulți în speranța că voi produce o descărcare mecanică eliberatoare dar ce să vezi „nu mor caii când vor câinii” erecție era dar eliberarea nu venea, deci am decis să nu mai chinui individul că îl rănesc. Asta e, oi ajunge eu înapoi că mai aveam doar joi și din vineri doar jumătate de zi și plecam.

Joi dimineață însă maestrul Arafat a dat alte ordine și asta ne-a reconfigurat lucrul, un aspect era că șeful care avea ceva conexiuni prin ministere a trebuie să plece miercuri noaptea și am rămas cu doamna Magda de la juridice să finalizăm treaba iar alt aspect era că s-a închis iar tot și cele două zile erau pe online urmând să facem cumva să ne întâlnim „clandestin și ilegal” să semnăm documentele ce rezultau din munca asta. Pentru asta cei din hotel ne-au pus la dispoziție o sală mică de conferințe de 6 persoane că oricum nu era nimeni acolo și dă-i cu treabă.

Baiul mare era că mă încurca rău erecția, când erau mai mulți mai ieșeam, mai mergeam, mai trăgeam aer, acum eram doar cu doamna Magda într-o cameră ce 20 mp, aceasta era parfumată, aranjată și cochetă ca orice doamnă jurist ce se respectă iar acest lucru nu îmi era deloc favorabil. În plus, când am văzut-o dimineață cu părul prins sus, cu gâtul gol și cercelușii parcă având viață în ei problema mea s-a agravat rău.

Doamna Magda e o tipă amabilă, căsătorită, familistă care arată bine dar nu în tipul bombelor sexy ci în sensul natural al cuvântului. Avea spre 46 de ani și acești ani se vedeau pe chipurile ei iar ea nu încerca deloc să îi mascheze prin machiaje ci mai degrabă să le arate frumusețea. Probabil era cea mai împăcată doamnă cu vârsta pe care o știam. O ajutasem de multe ori de când eram colegi in cei 5-6 ani și tot se simțea aiurea că ea nu poate să îmi întoarcă serviciile că nu se iveau ocazii de aceea o tachinam cu numele „Doamna Datorie” pentru că mereu tot asta îi venea în minte. că e datoare la mine. Doamne Magda era o femeie împlinită, matură, coaptă bine și foarte inteligentă dar avea acea seriozitate care nu prea îți permitea să o abordezi sexual. Era căsătorită, vorbea des de copii ei, era mândră de ei, vorbea des de soțul ei și nu te gândești ca un coleg bun să o abordezi deși era tentantă.

De data asta doamna Magda era diferită. Mi s-a părut îmbujorată iar după ce am început întâlnirea online în care eu eram cele ce avea de discutat își tot făcea de lucru la cafetieră, a făcut cafea, a adus și ceai „să al am la îndemână” se tot foia, aranja hârtii și se îmbujora văzând cu ochii. Ei, această roșeață o făcea extrem de sexy și probabil avea și ea o excitație teribilă că mi-a bruiat sistemul. Efectiv mirosea a dorință de femeie în spațiul acela.

În prima pauză, după care urma o prezentare a lor de o oră și jumătate sub forma unui film cu simulări 3D a proiectelor doamna Magda a venit la mine și aranjând ceva ce nu avea nevoie de aranjat atunci, cu privirea nu spre mine ci spre lucrurile de pe masă a zis:

  • Radu, suntem oameni maturi, de ce nu îmi ceri ajutor când ai nevoie?
  • Ce ajutor? îngaim eu oarecum fără glas, gândindu-mă doar 2% că femeia Magda se referea la sex.
  • Uite că te chinui de când am venit cu problema aia de jos?
  • Ăăăă, scuze doamna Magda, am încercat să nu fiu nepoliticos, am mascat ce se poate îmi cer scuze dacă vă deranjează, dar asta e natura zic cu resemnare amestecată cu rușine
  • Pe mine dacă mă deranjează? Vezi că ți-ai rănit penisul de la cât l-ai strâns cu cureaua.
  • Scuze
  • Ok, văd că ești naiv sau faci pe naivul! A zis ea uzitându-se la ceas.
  • Nu înțeleg!
  • Te ajut eu imediat să înțelegi și să scapi de erecție.

A fost rândul meu să ard la față 🙂 Cum mă, doamna Magda, doamna jurist, cunoscută în tot orașul pentru corectitudine, conduită, familie, implicare civică să îmi spună mie, coleg de muncă asta? Nu procesa mintea dar ideea nu era deloc rea, îmi doream mai mult decât orice pe lume să o miros, să o descopăr și o savurez. Dar cum? Începea întâlnirea în 2 minute iar de amânat nu încăpea discuție.

  • Pantalonii jos Radu! a ordonat parcă doamna Magda.

Iar a dat mintea rateu, pudicul din mine refuza să facă asocierea suficient de repede dar de data asta doamna era decisă să fie bunul samaritean și cum stăteam cam tâmp în picioare doamna a acționat. A tras scaunul de bar de lângă perete, mi-a mutat laptopul pe măsuța cea înaltă, pentru servire de pișcotărie, mi-a descheiat pantalonii și până am intrat online mă aflam cu pantalonii în vine, fundul pe scaun și laptopul în față. M-a lăsat fâstâcit să facem introducerile de rigoare să agreăm că întrebările le punem la final și când a început prezentarea doamna Magda era în fața mea, descotorosindu-mă de pantaloni de tot apoi, s-a strecurat cu totul sub acel pupitru.

Imaginea era… amețitoare, la propriu. Eu in cămașă si cravată cu laptopul în față cu fundul gol pe scaunul rece, tălpile pe barele de inox ale scaunului de bar și penisul decolorat cu vârful în buric iar alături, în fața mea, în genunchi, doamna Magda, cu fusta ei creion, descheiată doar la nasturii de sus, îmbujorată toată, admirând penisul erect pipăindu-l cu un deget lung si rece, având buzele uscate și excitație vizibilă în priviri.

  • Oprește microfonul Radu!
  • Ok, deci, de ce nu ceri o mână de ajutor? a început doamna Magda un monolog chinuitor realizând că nu puteam răspunde că mă vedeam pe cameră
  • De ce alegi doar tu să ajuți pe alții dar tu să nu ai curaj că ceri?
  • De ce să stai cu asemenea penis vânăt și excitat în pantaloni trei zile fără să îl eliberezi?
  • Vrei să pățești ceva?
  • Uite ce testicule pline ai? a spus ea cântărindu-le în măna ei cu degete reci si lungi
  • Probabil s-a adunat o enorm de multă de spermă în ele.
  • Ai nevoie de eliberare.
  • Nu ai vrea să îmi împroști sânii mei cu sperma ta Radu? a spus aceasta scoțându-i peste sutien din bluza sa.
  • Uite ce priveliște ai, așa e că își vine să ejaculezi?

Apoi dialogul a luat o pauză sau a fost intermitent pentru că buzele uscate ale doamnei Magda au cuprins ciuperca vânătă și uscată a penisului învăluindu-l într-o căldură divină. Aveam și au arșiță dar și buzele doamnei erau uscate și s-a jucat așa „pe uscat” o vreme. Ceea ce e divin, nu încercasem până atunci. Dar doamna Magda nu o făcea doar pentru mine, era și ea foarte excitată după cum aveam să aflu.

  • Uite, a spui ea mirosind penisul, ca să nu te simți aiurea, ne ajutam reciproc, eu te ajut să scapi de sperma asta (a spus cântărind iar tericolele) iar tu mă ajuți să îmi potolesc pofta de sex că am aproape două luni de când nu am mai făcut. De acord a zis aceasta ridicând privirea de sub pupitru către mine?
  • Ce puteam spune la astfel de provocare în asemenea ipostază. Da

Apoi doamna Magda s-a pus pe treabă pentru că avea „întrunite condițiile juridice și acordul GDPR” 🙂

Îmi ținea penisul de pază și a trecut de la suptul uscat la cel umed luând un cub de gheață în gură. Probabil acel cub de la căldura mea și a ei, s-a topit instant dar senzația era divină. A lăsat să curgă pe parchet din apă și salivă și a început un joc înnebunitor cu limba pe penis când sugând ușor de tot capul penisului cu contul buzelor, când înghițindu-l profund, când lingând pe lungime, când sugând testiculele iar eu eram aproape de nebunie pentru că în partea de sus trebuia să fiu sobru si serios interesat nevoie mare de prezentarea 3D. A durat mult, a fost plăcut dar penisul meu nu dădea semne de descătușare iar colega mea, care crezuse că mă face repede, dădea semne de agitație.

Am avut parte de peste o oră de cel mai divin tratament din lume, dar și cel mai nedrept. Eu nu puteam face nimic ci doar să privesc și aia discret cu coada ochiului mai mult. Îmi veneau toate poftele și pozițiile din lume in minte dar nu puteam face nimic. Când m-a auzit colega că terminăm, că nu am întrebări ș-a ridicat mi-a închis ecranul de la laptop și curioasă m-a întrebat?

  • Ce nu fac bine? Nu te excit?
  • Oho! Și încă cum! Nu se vede!
  • Ba văd erecția dar nu văd sperma! Ce nu e ok?
  • Mental nu pot până nu primește femeia ce e cu dreptul?
  • Păi dacă e așa, hai? Vreau să primesc ce e cu dreptul domnule Radu.

Arunci a fost rândul meu să o dezbrac. Am încercat să fiu delicat și încet dar doamna Magda a luat inițiativa și a spus sec:

  • Ce preludiu vrei acum Radu? Lasă formalitățile a zis debarasându-se precipitată de sacou si cămașă lăsând liberi sânii medii grei.
  • Uite ce umflate am sfârcurile, uite Radu cum îmi arată o vulvă de femeie încinsă, hai trage chilotul să vezi.

Jos era… lac. Când am tras de chiloții doamnei Magda un lichid transparent s-a întins între vulva ei si materialul textil și nu era puțin. Din instinct aceasta a șters cu un șervețel excesul și parcă mental mi-a poruncit „vreau să mă lingi acolo”

Nu mai era nevoie de nici un fel de invitație, încărcătura sexuală era maximă, mirosul te îmbia la pasiune, la dezlănțuire și „domnul corect” se simțea extrem de bine in fața provocării de a „ferici” o femeie coaptă, aromată și dornică. Buzele mele s-au contopit cu buzele vulvei ei instant și au început un dans al beatitudinii și al îmbătării. Era plină de suc colega mea și gustul ei de femeie era extrem de excitant. Mă uitam din când în când și la sânii eu umflați si lăsați și încercam să le dau atenție dar clar focusul era pe acea vulvă dornică și destul de rară ca anatomie, foarte rar am văzut femei cu labiile interioare mult mai mari decât cele exterioare dar erau foarte excitante cu moliciunea si finețea lor și îți permiteau să le prinzi delicat intre buze să le sugi, te lăsau să le ai intre buze in timp ce limba scormonea adâncurile sau clitorisul.

Când am ridicat-o si i-am prins fesele în mâini aducând-o spre gura mea cu vulva Magda a fost foarte încântată. Se vedea cum i se apropie orgasmul și mâna înfiptă în părul meu care mă apăsa pe vaginul ei era dovada supremă că îl caută și îl vrea. Când am sfințit-o cu picioarele încordate care aproape tremurau am continuat să o ling delicat jos, înspre fund iar cu buza de sus să îi chinui clitorisul. Limba o scormonea la intrare iar clitorisul era stimulat înainte si înapoi de buza mea iar Magda într-o tăcere mormântală a explodat într-o mine de bucăți. A fost una din rarele ocazii in care efectiv simți vulva strângându-se spasmotic în timp ce limba o scormonește. Am atins-o tot mai rar, tot mai umed să nu o deranjez apoi am tras-o în poalele mele să își tragă suflarea.

De aici doamna Magda, jurista, a fost pe mut o vreme. S-a uitat cu ochii unui animal de pradă în ochii mei, apoi s-a ridicat, și-a potrivit penisul dureros de erect in vaginul ei, a închis ochii și s-a dus în lumea fanteziilor ei. Nu știam ce e in mintea sa, la ce se gândește, ce își imaginează sau trăiește dar avea o sete de sex fenomenală că se scotocea in toarte cotloanele cu penisul meu.

  • Ești mare Radu și asta e al naibii de bine! atât a mai spus și a continuat munca ei de „scotocire” a cotloanelor ei secrete feminine respirând cu greutate pe nas temându-se parcă să se audă.

Excitația noastră era așa de mare că din poziția in care stăteam cu ea in brațe cu picioarele sub mine simțeam cum se scurge pe scrot lichid din noi. Mai mult când veneam in întâmpinarea dansului ei efectiv plescăiam excitant la lovirea testiculelor cu vulva ei. Eram decis să îi ofer cel mai intens orgasm doamnei Magda, dar nici al meu nu era prea departe și nu știma cum să fac, totuși am atacat pe toate fronturile trupul încins al juristei coapte și îmbătătoare.

Verbal îi spuneam cât e de frumoasă, cât de bine îi stă cu părul prins, cât de sexy e gâtul cu zulufi și cât de tare se aseamănă cu Nicole Kidman în timp ce penisul pistona după regulile ei adâncimile tulburate și neștiute ale vulvei ei iar mâniile mângâiau una fundul de adolescentă pe care îl văzusem doar in fuste creion iar cealaltă mângâia sănii grei și dornici.

Când am simțit că sunt periculos de aproape și că risc să termin înaintea ei am luat unul din sâni în căldura gurii mele sărutându-l întâi pe exterior, sub braț apoi sugând efectiv sfârcul amplu si bombat de excitare. Asta a fost pentru doamna jurist ștampila de pe acte. A fost gata, a terminat sălbatec în poalele mele la fel de tăcut și silențios dar extrem de incitant. Parcă se bătea cu demoni nevăzuți în spasme și contorsionări doar de mintea sau doar de instinctele ei știute. Reușisem, nu terminasem înaintea ei dar pericolul să termin in ea era iminent pentru că vulva ei zvâcnea excitant strângându-mi rădăcina penisului parcă voind să îl rupă și să îl înghită pe tot așa că am dat să mp retrag.

Atunci Magda mi-a cerut iar să stau pe scaunul torturii dar de data asta știind că sunt aproape roșie toată în obraji, cu părul deranjat de la dansul anterior din poala mea ai luat penisul iar la excitat. De data asta însă a scos artileria grea, îl mângâia in același timp cu mâna și cu buzele, parcă treceam printr-un tunel lung si umed la capătul căruia era ceva fierbinte, senzația nu se poate descrie in cuvinte pentru că nu există acele cuvinte.

Jocul acesta nu a durat mult pentru că nu avea cum. Excitația adunată, imaginea de la picioarele mele și senzațiile simțite erau o combinație ce nu putea lupta cu nici o rațiune sau logică așa că atunci când am auzit îndemnul „Dă-ți drumu Radu, varsă-ți sperma asta, am nevoie de ea!” așa am făcut. M-a tras înapoi și cu o excitație dureroasă am simțit primele zvâcnituri în zona anusului apoi jeturi de spermă groasă ejaculau dureros întâi în gura pofticioasă a doamnei Magda care își lingea buzele ca să mă ademenească, apoi pe fața ei și nu în puțină cantitate pe sânii ei grei de excitare unde am zvâcnit încă de 4-5 ori în jeturi de spermă fierbinte.

Mirosea a sex in toată camera, doamna jurist era spermată bine și pe buze și în păr și pe față iar de pe sân se scurgeau picăturile pe picioare și pe parchet iar aceasta era: fericită, nu am alt cuvânt, era fericită, radia.

  • Aveam nevoie de asta Radu, aveai si tu nevoie clar deci am făcut ce trebuie. Suntem colegi si trebuie să ne ajutăm. Va fi secretul nostru nu?
  • Da doamna Magda, va fi secret.
  • Si trebuie să ai curaj să mai ceri și tu ajutorul că altfel te blochezi Radu.
  • ….
  • Uite, eu o să mai am nevoie de ajutor de această natură! spuse ea ștergând cu șervețele parchetul înainte de a se curăța pe ea. Apoi cu un gest care nu se potrivea deloc cu doamna juristă a cules una din dârele de spermă de pe față cu degetul și a dus-o în gură lingând degetul ca de o frișcă delicioasă.
  • Am avut o pauză lungă și aveam nevoie de bărbat. Ai făcut o treabă al naibii de bună și ești invitatul meu să mă mai ajuți. O să fiu cu ochii pe tine și când te văd în nevoie te voi chema să mă ajuți.

Cum s-a terminat întâlnirea de afaceri nu mei e relevant, poate doar e de menționat că doamna Magda m-a mai golit de două ori cât am stat acolo și era extrem de descătușată iar eu am acceptat cu plăcere să fiu ajutat.

Cireșica de pe tort