woman sitting on chair near window
Fantezii erotice

În goana trenului – Conversații

Daria a dormit aproape două ore în brațele mele fără să se întoarcă. Nu era grea deloc dar poziția fixă, și faptul că nu m-am mișcat pentru a nu o trezi a făcut ca să amorțesc efectiv.  

Îi cercetasem în voie chipul tânăr și mă abținusem cu greu să nu urmez cu degetele mele conturul pomeților săi sau cel al buzelor, sau să așez firele de păr rebele într-o formă mai ordonată. Era o copilă cu o claie de păr creț care se putea aranja doar cum l-a creat natura, probabil nici mama stilistului nu poate aranja un astfel de păr de Mugli feminin. 

În contemplarea mea probabil m-am mișcat sau foit că femeia a deschis leneș ochii privindu-mă. O secundă a ezitat ca și cum nu realiza cine sunt apoi și-a revenit repede afișând un zâmbet tot atât de original și sălbatec ca alura ei nonconformistă. 

  • Hei! Bună! 
  • Bună fată somnoroasă! 
  • Ei! Tu m-ai obosit! 
  • Atunci hai să îți ofer o cafea să te trezesc tot eu. 
  • Chiar îmi doresc o cafea! 

Am urmat-o pe Daria spre vagonul restaurant admirând trupul slab dar foarte armonios cum pășea înaintea mea. Nu avea mers din ăla seducător, avea un mers natural, inocent și admiram că nu se străduia să seducă, să mă impresioneze. Mereu am admirat femeile care trăiesc pentru ele, care nu trăiesc pentru a impresiona. 

Am cumpărat pentru amândoi cafea și cornuri și ne-am întins la vorbă mai bine de 2 ore. O conversație plăcută, decentă în timpul căreia am mai schimbat și replici cu tentă sexuală dar care mi-a făcut tare bine. Nimic nu mai excitant ca o conversație de calitate cu o persoană nedisperată care poate discuta inteligent.  

Daria avea un bagaj de cunoștințe mare ceea ce făcea ca discuțiile să fie plăcute în orice domeniu iar faptul că era activă și efervescentă făcea ca cerceii ca două lacrimi să fie neastâmpărați mereu. Îmi atrăgeau atenția spre gâtul său și spre obrajii care se cam îmbujorau.  

Când a observat că o fixez cam cu tentă sexuală domnișoara avocat a cam început să se fâstâcească și să se rușineze. 

  • Nu te mai uita așa la mine că mă intimidezi! 
  • Scuze! Am zis mutându-mi privirea pe fereastră. 
  • Nu e dreeept, se alintă ea. 
  • Ce nu e drept? 
  • Mă privești în geam. 
  • Mi-ai spus doar să nu mă mai uit „așa”, nu să nu mă uit deloc. 
  • De ce ești așa intimidant și serios? 
  • Nu sunt de aceeași părere. Nu știu ce te intimidează. 
  • Nuuuu?!?! Poți întreba orice femeie de aici! 
  • Păi nu prea văd. 
  • Uite… se avântă Daria… domnișoara… 

Până să mă întorc domnișoara avocat era deja lângă o tânără care fuma și discuta ce ea. Nu știu ce a discutat și cum dar au venit amândouă lângă mine solicitându-i acelei fete, pe care o chema Diana, să se pronunțe cum mă găsește, ce impresie are. 

  • Uite, el e, cum ți se pare? Așa e că e intimidant? 

Eu doar am privit fata adusă ca martor și am așteptat verdictul. 

  • Da… a spus aceasta timid, eee… intimidant și ciudat. 
  • Ce anume domnișoară? Am intervenit eu. 
  • Domnișoara deja era gâtuită de emoție că am întrebat-o și a început ezitant: 
  • Ăăă… eu îmi cer scuze… m-a întrebat prietena dumneavoastră dacă… ce părere am. 
  • Înțeleg, dar ce vi se pare intimidant? 
  • Nu știu, privirea, înfățișarea… sobrietatea caldă, aveți ceva care tulbură a spus aceasta tulburată vizibil, fixându-mă hipnotic. 
  • Vezi? Acum crezi? Sau te faci doar că nu pricepi? Ai ceva ciudat. 
  • Văd, dar nu e valabil argumentul, ai manipulat martorul prin expresia „Așa e că e intimidant?” practic i-ai furnizat răspunsul tău, e truc de avocați 😊 

Mă uitam la cele două fete dus în gânduri care dintr-o dată mi se părea că sunt de aceeași  tipologie. După ce m-am scuzat m-am retras afectat în compartiment lăsându-le pe cele două fete la o țigară. 

Recunosc că am intrat și în toaleta trenului și m-am privit în oglindă. Nu înțelegeam de ce mă văd așa cele două. Mă cuprinsese o oboseală cruntă, de la noaptea nedormită și de la activitatea erotică din acea noapte așa că nu cred că a durat un minut și aram adormit după ce am intrat in compartimentul aerisit. 

Când mi-am revenit am observat ceva ciudat, dormisem cam 4 ore deși eu pe tren nu dorm decât frânturi de câteva minute. În compartiment era și Daria și noua ei prietenă cu care vorbise până atunci. 

Somnoros cum era m-am frecat cu ambele mâini pe față apoi realizând că nu am făcut cunoștință întind mâna spre ea prezentându-mă 

  • Radu sunt. Îmi pare bine să te cunosc 
  • Alina… a spus ea pierzându-se în timp ce îmi întindea mânuța mică. 
  • Mă retrag câteva momente domnișoarelor. 

Am ieșit să mă spăl pe ochi tocmai când trenul oprise în stație. Așa că am coborât să mă răcoresc puțin și să iau aer. Aerul face minuni, mai ales cel al dimineții e tare reconfortant, te trezește, îți dă energie, te revitalizează. Când a pornit trenul am sărit iar în vagon și m-am spălat pe față la toaletă apoi am revenit în spre compartiment. Fetele erau pe culoar la fumat așa că m-am oprit să conversăm. 

  • Vrei o țigară? 
  • Nu, mulțumesc, nu face bine la sănătate. 
  • Și pentru stres ce faci? 
  • Ideal sex, dar dacă nu se poate citesc. 
  • Noi femeile dacă suntem stresate nu putem face nici sex, nici să citim nu merge. 
  • Pentru că așa alegeți. 
  • Nu. Pentru că așa suntem făcute. 
  • Și sunteți făcute să fumați? 
  • Nuuu! 
  • Deci ați învățat că fumatul destresează, nu? 
  • Nu știu, dar chiar merge. 
  • Da merge pentru că asta vreți, dacă ați vrea să meargă altcumva rezolvarea stresului, ar merge.. 
  • Mă dau bătută zise domnișoara avocat în cele din urmă. Cu tine nu câștig. 
  • Pot demonstra dacă chiar nu crezi. 

Atunci Daria s-a uitat profund afectată în ochii mei, apoi la Alina și a spus: 

  • Să intrăm! 

În compartiment se purtau ca două puștoaice care trebuiau să mărturisească o boacănă mare, cum că au rămas corigente. 

  • Știi? Mi-ai dat peste cap viața în călătoria asta și mă gândeam să o fac lată de tot acum ori niciodată. 
  • De parcă ar veni sfârșitul lumii!  
  • Într-un fel este. Mă atragi ciudat rău și doar auzindu-ți vocea mă excită, asta mă și stresează. 
  • Ești numai normală, uneori găsim oameni față de care avem atracții de o intensitate mai mare. 
  • Da, dar nu ajungi să faci sex cu un necunoscut în tren și să mai și povestești cu o altă femei necunoscută despre asta și să complotezi. 
  • Ooo! Am zis făcând ochii mari și uzitându-mă scurt și la Alina făcând-o în acest fel să lase privirea în jos. 
  • Da. Noi femeile vorbim  și chestii…. mai sensibile una cu alta. 
  • Și despre ce mă rog ați vorbit de e așa grav. 
  • Despre ce mi-ai făcut. 
  • Păi cred că nu ți-am făcut ceva așa de grav. 
  • Tocmai… e ceva diferit de tot ce auzim noi femeile vorbindu-se între noi. 
  • Ok și ce vă stresează așa de tare de trăgeați cu așa patos din țigara aia? 
  • Păi… 
  • Hai domnișoara avocat că nu va fi folosit împotriva ta ce spui! 
  • Păi… știi… Alina ar vrea să… privească… a spus Daria încurcată cu amestec de teamă, excitare, emoție și speranță. 
  • Înțeleg, am zis gânditor privind-o pe Alina. 

Mi-am întins brațul ridicându-i bărbia. Chipul ei era îmbujorat bine și era rușinoasă din cale afară. Îmi aducea aminte de Daniela, numai pe ea o văzusem rușinoasă în acest fel.  

  • Nu te rușina frumoasă domnișoară. Nu e nimic rușinos să ai dorințe sexuale. 
  • …. păi.. atât a reușit să spună că am oprit-o plimbându-i degetul pe buzele uscate. 

Daria se uita la mine cu pupilele mărite apoi timid s-a ridicat venind spre mine. Am oprit-o în fața mea în picioare uitându-mă la ea „de jos” 

Am luat mâna tinerei femei și am dus-o la buze sărutând-o și privind-o în ochi. Am luat apoi mâna ei și mi-am mângâiat buzele cu degetele reci și fine. Daria era excitată vizibil așa că am tras-o aproape de mine lipind-o cu pubisul de pieptul meu.  

Mâinile mele au prins fesele Dariei frământându-le abia perceptibil colindând partea posterioară a pulpe lor apoi trecând printre picioare apoi iar ajungând la fese. Când o strângeam ușor de fese Daria se oprea din a se plimba cu degetele prin părul meu în așteptarea de ceva mai… ferm. Mâinile au urcat deasupra pantalonului ei office ajungând pe sub cămășuța scurtă la pielea femeii. În contact cu pielea ei mâinile mele au început mângâieri delicate, presărate de sărutări pe abdomen până sub sâni.  

Cu o mână am desfăcut nasturii cămășii eliberând accesul la sânii mici „încurcați” de sutien. Când am desfăcut sutienul Dariei am dat ochii cu Alina care se uita hipnotic în ochii mei așa că am tras-o lângă mine pe bancheta astfel încât să vadă bine ce facem.  

Am eliberat cu dexteritate sânii din  sutien trăgând bretelele acestuia prin mâneca cămășii scurte astfel încât nu a fost nevoie să renunțe la aceasta. Acum aveam acces nestingherit la pieptul Dariei sărutându-i sânii feciorelnici pe partea inferioară și pe exterior amânând intenționat sărutări directe. În tot acest timp mă tot uitam ocazional în ochii Alinei care era clar excitată după privirea sa și frământarea buzelor.  

Am tras-o pe Alina delicat spre mine în timp ce sărutam și mângâiam sânul stâng al Dariei și am apropiat-o cu gura de cel drept. A dat să se retragă dar i-am zis în șoaptă privind-o în ochi: „învață-mă să o ating”. 

A urmat o chestie unică și intensa și pentru mine care m-a excitat puternic de tot ducându-mă la punctul în care eram gata să sar pe ele să uit de toate principiile mele și să le fut nebunește. Faptul că eu sărutam și lingeam unul din sâni iar Alina, timidă, rușinată și excitată se ocupa de celălalt lingând într-un fel provocator prin inocență și stângăcie. Se vedea că nu făcuse asta niciodată. 

Când am simțit mâinile Dariei apropiindu-ne capetele și am simțit buzele reci și umede ale Alinei am crezut că îmi scap sperma în pantaloni. Toată atmosfera era așa de încărcată de erotism și excitare că plutea în aer, cred că puteam termina doar privind și sărutând fără să penetrez nimic.  

În timp ce mă înlănțuisem cu Alina într-un sărut adolescentin și excitant Daria mi-a desfăcut nasturii pantalonilor scoțând cu greutate penisul din cauză că era foarte excitat. Când am simțit penisul în gura acesteia am fost nevoit să mă smulg și din sărutare și din senzația plăcută din zona penisului pentru că riscam să termin în gura Dariei înainte de a începe. 

Cele două tinere s-au speriat… 

  • Ce s-a întâmplat? 
  • Nimic rău, doar e prea bine am zis zâmbind. Rezemat de geam ca să simt răcoarea acestuia. 

Cele două s-au apropiat iar de mine acum stând „pe vine” în fața mea. Alina fiind cumva provocată de Daria să vină. Când am privit spre ele am realizat că nu e bine. Dacă continuam să privesc sigur nu mă puteam controla. Daria umedă pe buze și pe bărbie de la salivă cum luase penisul în gură, cu cămașa descheiată iar Alina timidă, stângace și curioasă erau prea excitante, nu eram familiarizat cu un asemenea „tratament” și trebuia să fac ceva. 

Am tras-o de mână pe Daria în sus sărutându-i buzele ca să scap de senzația imposibil de controlat dar surpriza mare a fost să mă simt lins iar timid pe penis. Alina prinsese curaj și făcea ce văzuse la Daria. Aceasta a fost tare satisfăcută văzând ce impact avusese și a devenit curajoasă descheindu-mi cămașa și luând cu asalt micul bumb de pe piept. 

Situația iar devenea insuportabila și trebuia o schimbare. Am ridicat-o pe Alina sărutându-i buzele ude în timp ce mâinile îi cotrobăiau rochița subțire în descoperirea săniilor ispititori. În acest timp Daria a început să mă masturbeze așa că am apropiat cele două femei să se sărute. Ce am văzut și simțit e imposibil de descris coerent în cuvinte. Un cocteil format din proporții neștiute de electricitate, inocență, curiozitate, excitare, tentație, dorință, nou, tinerețe, nebunie, surpriză, teamă și viteză de tren. Mă uitam hipnotizat la cele două trupuri care s-au înlănțuit timid la început dar tot mai intim după ce au prins curaj. Erau roșii în obraji ambele și ardeau efectiv iar eu, deși mai văzusem femei sărutându-se eram surprins de magicul acestei situații. 

M-am poziționat în spatele Alinei pentru că era cea mai accesibilă și am coborât la fundul ei frământându-l și desfăcându-l ușor. Sub rochiță avea doar o pereche de chiloței minusculi ceea ce mi-a permis după un scurt test de umezeală să pătrund cu degetele în vaginul ei. Ardea efectiv și era udă de excitare așa că am continuat un joc sincron cu Daria astfel încât Alina să nu uite în viața ei o asemenea trăire sexuală și cred cu tărie că așa a fost.  

Cum stătea cu picioarele apropiate îmi frecam și antebrațul de pulpele ei în timp de degetele mângâiau delicat vaginul ei. Buzele mele sărutau fesele perfecte ale acestei domnișoare până am simțit pe Daria în sărutarea ei coborând cu mâinile și depărtându-i fesele. Atunci limba mea s-a năpustit și spre micuța găurică a fundului lingând și umezind zona. 

Pentru Alina a fost deja punctul maxim pe care îl putea suporta. A icnit odată și a început să tremure din tot corpul amenințând să se prăbușească dacă nu e susținută, așa că ridicându-mă i-am prins fundul ca unui copil în timp ce degetele continuau sa se miște abia perceptibil în vagin. Astfel, cu Alina în palma mea care era cu părul răvășit de la sărutările Dariei, si cu ochii închiși de la intensitatea eruperii, m-am așezat pe banchetă trăgând-o ca pe un copilaș la pieptul meu. 

Nu știu cât a durat să își revină dar au trecut câteva minute bune. A deschis ochii și am văzut aceeași timiditate și mai ales jenă în priviri. Era epuizată și surprinsă dar avea acea strălucire specială în ochi, strălucire ce o pot vedea doar cei ce își fac timp să privească profund ochii unei femei după momentele de intimitate. Daria ședea pe bancheta din fața mea, cu cămașa neglijent descheiată și cu pantalonii picați la glezne, mângâindu-se leneș și cleios pe vagin cu o mână și cu cealaltă dând târcoale unui sân. Se uita la noi și se pare că asta o excita destul.  

Nu puteam să o las așa deci după ce am sărutat-o pe Alina pe creștet, i-am aranjat rochița cât de cât și am depus-o aproape în aceeași poziție ghemuită lângă geam, m-am apropiat de Daria și am început să îi adulmec pulpele desfăcute. Le miroseam și le sărutam delicat în timp ce degetele ei cotrobăiau flămânde vulva cleioasă. Am ridicat unul din picioarele subțiri, dezgolite acum, sărutând degetele picioarelor și uzitându-mă în ochii ei apoi am urcat chinuitor de încet spre pulpe ocolind degetele ei harnice și vulva am coborât în sens invers pe cealaltă pulpă până la degetele picioarelor. Când am ajuns acolo instinctiv sau intenționat, ambele călcâie ale Dariei m-au tras cu capul spre vaginul ei doritor făcându-mă să ajung cu buzele exact pe acele buze fine și excitate.  

Mirosul acela de femeie excitată mi-a detonat și mie iar simțurile și începeam să am probleme cu controlul. Bine că eram într-o poziție ce nu îmi permitea mișcări și nici ei nu îi permitea să mă atingă.  

Câteva minute bune m-am înfruptat flămând din carnea intimă a Dariei făcând-o să tremure și să se încordeze toată. Orgasmul ei întârzia nenatural de mult, se vedea că îl vrea, se vedea excitarea și chiar frustrarea dar de fiecare dată când se apropia schimbam ritmul și amânam eruperea.  

  • Nu mă chinui Radu, a suspinat Daria frecându-și buzele de jos cu degetele odată cu sărutările mele. 
  • Doar spune ce vrei! 
  • Știi ce vreau. 
  • Vreau să aud. 
  • Vreau să termin, vreau să am orgasm. 

Atunci m-am ridicat și odată cu mine și picioarele Dariei pe umerii mei. Am potrivit penisul la intrarea vaginului ei pregătit bine și m-am lăsat dintr-o mișcare până la capăt în ea. Poziția nu era cea mai comodă dar știind că Alina vede totul explicit mă excita cumplit. Gura Dariei s-a năpustit flămândă asupra buzelor mele și a început un dans al nebuniei erotice cu sărutări pătimașe, penetrări adânci și chemări delirante. Plonjam în străfundurile Dariei și îi simțeam vaginul strângându-mă în lăuntrul ei. Când am simțit-o iar încordându-se știam că nu mai am voie să schimb ritmul. Avea nevoie de eliberare și nu era cadrul să o împing cu limitele mai departe.  

Am făcut în continuare acele curse lungi în ea coborându-i călcâiele pe spatele meu. S-a înnodat efectiv pe mine cu picioarele lungi ca să se asigure că nu o las iar. Nici nu aveam cum, când mi-a pus mâinile pe fese trăgându-mă în ea deja mă temeam că voi termina înaintea ei. 

Daria înainta vertiginos spre orgasm, o simțeam încordându-se tot mai tare și gemând până când vaginul a început să se contracte spasmotic în jurul penisului meu. Strângea așa de puternic că mă simțeam efectiv muls. O senzație unică, pe care o simți foarte rar în viață și la care dacă reziști chiar ești tare ca bărbat. Totuși, după orgasmul Dariei, pentru că nu puteam rezista tratamentului, am ieșit din ea frecându-mi penisul umflat și lucios de la sucurile ei.  

Privirea ei tulbure și hainele deranjate de pe ea, cu părul răvășit mă provoca iremediabil. Când am simțit mâna Alinei pe fund am erupt tremurând tot. Jeturile de spermă țâșneau cu generozitate spre pieptul Dariei două din ele ajungând pe buze și în păr. Excitarea fusese așa de mare încât am ejaculat mai mult decât o făceam de obicei așa că mi-am luat capul penisului în mână aruncând ultimele jeturi în palma mea ca să nu  o pun de Daria în situații jenante. 

M-am aruncat extenuat pe banchetă privind cele două femei de lângă mine. Una care pe care o aranjasem cât de cât dar care avea acea înfățișare de „femeie futută”, cealaltă, nu era nevoie de nici o scanare ca să realizezi era expusă, udă de spermă, cu ținuta praf doar în cămașa descheiată și fără pantaloni umedă între picioare și cu vulva roșie. 

Am rugat pe Alina să ne dea un prosop cu care am șters-o mai întâi pe Daria, apoi pe mine. Alina se uita absorbită spre penisul meu care încă nu fusese curățat pe care l-a luat între degetele ei să îl simtă.  

  • Gata domnișoară. E…. flasc. 
  • Și în cât timp își revine? A îndrăznit Alina surprinzându-mă și pe mine și pe Daria. 
  • Depinde de tratament și atenție. 
  • Atunci o să îi dau atenție. 
  • Puțin mai târziu Alina. Trebuie să aranjăm puțin decorul pe aici că e…  

Atunci Daria s-a ridicat de pe banchetă și am fost iar conștient de sălbăticia ei. Am profitat să o strâng la piept cât încă era cu sânii la vedere. Simțeam nevoia să îi ofer această asigurare a intimității și căldurii. Ea a răspuns încolăcindu-se pe mine ca o caracatiță și ascunzându-și fața la baza gâtului meu. Era doar în cămașă iar poziția în care s-a aruncat îi expunea fundulețul mic pentru că efectiv se înnodase după mine și cu mâinile și cu picioarele. Am dus mâinile sub fundul ei ca să o susțin după care m-am așezat cu ea pe banchetă. Atunci s-a strecurat și Alina în lateralul nostru lipindu-se de trupurile noastre.  

Probabil am stat 5-6 minute așa iar când am văzut că intrăm în oraș am sărit arși toți trei. Era o chestie de minute să ne îmbrăcăm 😊 Ne-am încâlcit în haine, am căzut pe jos făcându-le pe fete să se prăpădească de râs. Când a oprit trenul am observat că era aproape zi iar faptul că în compartiment a mai venit cineva ne-a tăiat șansele de continuare. Fetele chicoteau cu gândul că dacă miroase a sex acolo oare își dă seama doamna ce a urcat? 

În tren nu mai puteam continua din cauza noii pasagere. La un moment dat Dariei i-a trecut chiar ideea să o corupem de doamna care ne era partener de drum dar nu se putea, nu făceam clic. Doar Alina a stat de mine până am făcut-o în picioare în capătul holului în timp ce Daria era la colț ținând de șase. 

Propunerea oricum era să ne vedem toți trei la Viena după ce ne rezolvăm problemele pentru care am venit. Și așa am făcut.  

Cireșica de pe tort

 

În goana trenului – Conversații delicatesss tumblr p2mbmuZOk91uw1g7zo1 500 În goana trenului – Conversații