grayscale photo of sleeping woman lying on bed
Fantezii erotice

Afaceri complicate – II

Prima parte a fanteziei aici. Când am deschis ochii spre amiază eram singur pe canapea, învelit cu o pătură. Bineînțeles că eram gol pușcă sub pătură iar faptul că se uscaseră lichidele din noaptea anterioară pe mine m-a făcut să o zbughesc la duș repede. Din neglijență nu am mai luat haine pentru că oricum era ușa alăturată cu camera în care stăteam eu.

Am stat mult la duș încercând să gândesc la cea nebunie am trăit noaptea anterioară, încercând să leg lucrurile și să le înțeleg. Dar cu cât mă gândeam mai tare la ineditul situației cu atât îmi creștea excitația deci am comutat rapid pe apă rece după care am ieșit din duș.

Între timp în cameră, cât fusesem la duș, cineva făcuse ordine și pe masă pusese două căni mari cu cafea. Când am văzut două m-am întors repede spre valiza mea să caut ceva de îmbrăcat dar… pe pat era deja Laura cu un zâmbet proaspăt și larg pe chip. Ei în mijlocul camerei gol cu părul ud cu o semierecție dobândită de la meditarea mea, ea pe pat cu o rochiță lejeră, care îi punea în evidență chipul de femeie tânără și dornică.

  • Hei! Bună dimineața! A spus Laura toată numai zâmbet și naturalețe.
  • Bună, am putut să bâigui eu căutând ceva să trag pe mine
  • Poți sta așa, că ești plăcut, a spus ea atingând-mă cu un deget pe piept și coborând-ul în jos până la capătul penisului semi erect.
  • E indecent Laura. Sunt în casa unui prieten, gol în fața soției sale.
  • Dar prietenul tău nu are nimic împotrivă, ba chiar e încântat.
  • Cu ideea asta trebuie să mă obișnuiesc, că nu e ușor am zis trăgându-mă în spate și luând pe mine un șort larg și un tricou.
  • Uite, e gata cafeaua. Știu că e cam târziu pentru cafea dar va fi gata micul dejun de la amiază după ce te trezești bine.
  • Mulțumesc!
  • Radu!? M-a interogat Laura când deja amândoi sorbeam cafeaua, dacă soția ta ar fi așa ca mine ai mai sta cu ea?
  • Desigur!
  • Dar e obositor și nu e tocmai definiția familiei să știi că poate chiar tu trebuie să îi faci rost de cineva când tu nu mai poți!
  • Păi nu am zis „la bine și la greu?”
  • Da, dar… știi tu, e sensibil. Îmi e teamă că Damian va obosi cu stilul ăsta de viată și va căuta una „normală”
  • Până acolo sunt multe care pot fi făcute Laura
  • Ca de exemplu?
  • Tratamente, relaxante, jucării erotice etc.
  • Păi sincer, tratament nu aș vrea că îmi place, mă arde trupul după plăcere. Relaxante am încercare dar nu au efect, dorința e tot acolo doar ca nu mai am vlagă să fac sex iar jucăriile erotice… ei bine, nu oferă decât descărcare, nu oferă satisfacție. Eu vreau bărbat Radu, unul căruia să îi simt mușchii încordându-se, unul pe care să îl provoc, să îl excit și din excitarea lui să obțin satisfacție, nu pot face asta jucăriile sexuale oricât de moderne ar fi. Cum e pentru voi o gonflabilă sau un masturbator, așa e și pentru noi un penis de plastic oricât de bine realizat ar fi.
  • Atunci o combinație între toate, trebuie găsită.
  • Sper. A spus Laura dusă pe gânduri. Oricum, îți mulțumesc pentru aseară, A fost minunat. Damian nu rezistă atât.
  • Hai, trebuie să ieșim, ne așteaptă Damian în centru. Are pauza de masa la 12 și a luat una prelungită azi.

Laura conducea ca o nebună prin oraș. Se manifesta la volan cam ca în pat, haotic și furtunos dar am ajuns întregi la restaurant, unul mare lângă port unde Damian ne aștepta la un separeu.

Discuțiile curgeau și comanda cu masă cu tot a durat cam 45 de minute. Acum eram la desert și Laura era tot mai excitată. Se pornise de la gândul că acel chelner negru ar putea fi bun tare la pat. Așa că ne luasem la discuții despre dotările negrilor care sunt peste media albilor deci se încinsese atmosfera rău de tot dar și erecția mea mă ghiontea așa că le-am zis.

  • Să încetăm cu subiectele astea că suntem în locul nepotrivit.
  • Nepotrivit? Întrebă Laura îmbujorată. Nicăieri nu e nepotrivit, putem face orice loc potrivit.
  • Ăsta nu prea poate fi făcut am zis arătând cu ochii spre restaurant.
  • Pariu? A întrebat femeia „scăpând” furculița sub masă.

M-am simțit apropiat de Damian cu mâinile așa că ședeam cumva în 90 de grade unul de altul iar Laura dispăruse sub fața de masă care ajungea până jos. Separeul ne proteja de cei din stânga și din dreapta dar din restaurant se putea vedea cam tot.

Am simțit mâinile Laurei eliberând penisul din pantaloni apoi degetele ei fine mângâindu-mi erecția. Din când în când simțeam gura umedă și adâncă înghițind-mi penisul apoi iar eram frecat cu degetele pe toată lungimea.

Încercam să discutăm ca doi bărbați neafectați dar mâinile și gura Laurei ne cam încurcau. Damian cel puțin era roșu tot în obraji și începuse să transpire. Se vedea că nu va rezista mult. Când am simțit-o pe Laura oprindu-se din a mă masturba iar pe Damian mușcându-și buza am realizat că se pregătește să îi ejaculeze în gură soției sale. Eliberarea sa a venit repede. Damian a oftat lung și spasmele ejaculării se vedeau clar dacă te uitai la el. După ce sa potolit a sorbit jumătate de pahar de vin ca să își revină iar Laura a trecut la asalt asupra mea.

Timpul trecuse repede cu meniurile amândouă iar Damian trebuia să se retragă. Așa că soția sa m-a ambalat repede ieșind de sub masă. S-a șters la gură cu un șervețel ca atunci când mănânci o prăjitură apoi a spus:

  • Delicios desertul domnilor. Cred că mai mergea puțină frișcă dar a fost absolut delicios.
  • Domnule Radu, ești cam încăpățânat a spus ea privind spre mine roșie în obraji de la situație și de la poziția în care fusese anterior.
  • Eu mă retrag, trebuie să ajung la lucru. Ai grijă doamnă să nu faci diabet. Mai ales să nu fii surprinsă la cutia cu bomboane a spus el cu zâmbet larg apoi s-a retras.
  • Radu… a picat pe tine păcatul să mă rezolvi. Și nu există cale de întoarcere. Hai să mergem acasă.

Pe drum Laura tot greșea schimbătorul de viteze și ajungea cu mâna în pantalonii mei. Avea o mașină sport cu geamuri fumurii pe laterale deci nu se ferea prea tare. Chiar îmi scosese penisul și la un semafor mi l-a luat iar în gură prefăcându-se că se apleacă după ceva. Până acasă m-a ținut tot excitat iar când am ajuns m-a luat cu asalt din hol.

Nu știu dacă am văzut o femeie să se dezbrace așa rapid, bărbătește. Au zburat hainele de pe ea cât ai clipi și m-a întins cu spatele pe o masă iar faptul că picioarele îmi erau încă pe podea făcea ca penisul să fie expus total, ceea ce o provoca tare pe Laura.

Mi-a depărtat picioarele, s-a postat în genunchi între ele și a început ca o apucată să îmi lingă și să sugă coaiele și penisul. Parcă se închina înaintea lui, limbi lungi dinspre anus până în vârful erect și vânăt al sexului meu, testicule luat în gură și pe rând și împreună, sânii care atingeau pulpele mele făceau ca să mă îndrept spre punctul meu limită. Așa că m-am ridicat potolind-o pe Laura.

  • Ei, doamnă, ce zici să ne potolim puțin și să ne ocupăm de satisfacția dumneavoastră cu calm?
  • Da, vreau zise Laura aproape blocată.
  • Pentru asta trebuie să te leg, altfel nu te potolești.
  • Mă sperie gândul. Nu am fost așa niciodată și tu ești un străin aproape.
  • Cu atât mai bine i-am zis și am tras-o în camera unde eram cazat.

Am căutat prin dulapuri ceva să o leg apoi am găsit în baie cordoanele de la două halate de baie. Cu cele două am legat picioarele depărtate iar cu cureaua i-am legat ambele mâini de capătul patului. Am folosit o eșarfa ei ca să o leg la ochi apoi mulțumit de realizarea mea și de peisaj am trecut cu răbdare la căutat accesorii. Nu mi-a fost greu să găsesc. Pensulă de pudrat de la baie din trusa ei, un pămătuf, o banană și un castravete mare de la bucătărie și cu prezervativele din geamantanul meu era trusa completă. Mai aveam nevoie doar de un bici de piele dar era deja pretenție, trebuie să improvizez.

Laura se foia nervoasă în pat și mă tot întreba ce fac, îi trecea prin cap că o pot jefui, că o pot ucide că o pot agresa, așa că am venit lângă ea și pentru o liniști i-am citit o poveste erotică de pe eReade-ul meu. În timp ce citeam mâna mea ghida pensula de pudrat pe trupul ei mai ales pe pulpele expuse, pe exteriorul sânilor, pe gât spre urechi, printre sâni, evitând sfârcurile, vulva și anusul.

Excitarea Laurei creștea tare de tot, se vedea asta de la buzele uscate, capul care se agita într-o parte și în alta și zeama ce curgea efectiv din vaginul său. Știam că nu e bine să o provoc dincolo de anumite linte ca să nu își facă rău așa că lăsând povestea am trecut la atac. M-am așezat între picioarele sale fără să o ating și rulând prezervativul spre castravete am început să îi ating intrarea vaginului cu falusul acela uriaș.

Când a simțit asta Laura a început să mă roage să intru, neștiind ce am în mâini. Pătrunzând în ea 2 centimetri a realizat că nu e penisul meu și s-a oprit din mișcare.

  • Nu te teme, totul va fi ok, simte doar Laura, nu îți fac nici un rău. Meriți satisfacție, ia-o Laura, trăiește, înfige-te, culege plăcerea.

Laura a trecut peste momentul de șoc și a acceptat jocul meu. Penisul vegetal intra în ea umplând-o la refuz iar ea scăpând de bariere intra ușor în joc. Deja intram în ea adânc de tot și Laura se neliniștea în căutarea orgasmului. Atunci am introdus în gură pentru, a îl uda, coada pensulei cu care o excitasem și l-a potrivit la găurica fundului udată deja de sucul ei. După ca am introdus micul obiect în fundulețul ei abandonându-l acolo am continuat mișcare penisului uriaș iar cu limba am început excitarea părții superioare a vulvei.

Nu a durat mult așa până am simțit-o pe Laura că efectiv nu mai are fundul pe pat în așteptarea orgasmului care întârziase foarte mult. Când am simțit apropierea acestuia am retras din fund pensula lingând mugurele expus al vaginului ei până am auzit acel răcnet strident și animalic ieșind din ea. Odată cu gemătul prelung și sonor Laura a slobozit o cantitate considerabilă de lichid al plăcerii din ea zbătându-se pe pat ca o nebună. Am desfăcut repede catarama care îi împreuna mâinile și am lăsat-o să își revină mângâind-o și îmbrățișând-o pentru a simți căldura trupului meu și a se liniști.

Am dezlegat și picioarele apoi întorcând-o pe o parte m-am lipit de spatele ei. Știam că fusese ceva unic și are nevoie de compensare. Epuizarea descărcării a fost așa de mare că Laura a adormit în brațele mele.

Dacă am voie, va las dacă o fi voie un clip în care tipa, cadrul și melodia m-au proiectat cu gândul iar la Laura :).

—- — — —

Mulțumesc de timpul petrecut pentru citirea acestei povestiri. Dacă e realitate sau ficțiune, cred că fiecare trebuie să decidă, nu uita că tu ești cel de al doilea autor și tu îi dai sensul cel mai incitant. Dacă ți-a plăcut mă bucur și de asemeni mă bucur dacă îmi lași sugestii constructive pentru viitor. Până data viitoare, bucură-te de azi.